Editura Cartea Copiilor - BLOG: Din America în Valea Jiului

Cartea cadou se oferă pentru orice comandă, indiferent de valoare. În această perioadă cartea cadou este Povești cu prințese. EXPEDIERE GRATUITĂ PRIN CURIER în toată România pentru comenzile de minimum 140 de lei.
Taxe de expediere pentru comenzile din România mai mici de 140 de lei:
• Curier București: 12 lei, livrare în 24-48 de ore
• Curier România: 19 lei, livrare în 1-4 zile lucrătoare (orașele mari: 1-2 zile)
• Poșta Română: 14 lei, livrare în 8-10 zile lucrătoare

Dragi prieteni, din cauza unor lucrări de întreținere necesare sistemului nostru de comenzi online, toate comenzile primite în perioada 23-28 iunie vor fi livrate începând de joi, 29 iunie. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Din America în Valea Jiului

Brandi Bates

Read this article in english

 

Numele meu e Brandi Bates, dar în România mi se spune deseori Brenda. Probabil că românilor, din delicatețe, nu le vine să mă cheme cu un cuvânt care denumește și o băutură. Sunt o americancă de patruzeci și ceva de ani, mamă a doi copii, soție de douăzeci de ani, co-fondatoarea unei mari organizații non-profit în România, dar și a unui mic grup dedicat mamei și copilului (cu activitate săptămânală prin care promovăm alăptatul la sân), învățătoare „particulară” pentru copiii mei, gospodină și, de puțin timp, fondatoarea unei mici biblioteci pentru copii. Sună mai impresionant decât este în realitate!

 

 

Împreună cu soțul meu (al cărui nume, Dana, e și mai problematic decât al meu pentru români și e rezolvat simplu și rapid prin „Dani") am ajuns în Valea Jiului în 1999, cu scopul de a înființa o tabără pentru tineri în munții din apropierea orașului Lupeni. Încetul cu încetul, am ajuns să construim o întreagă organizație pentru copii și tineri, IMPACT, cu activități pe tot parcursul anului și care acum este una dintre cele mai mari din România, ba chiar a început să se dezvolte și în alte țări. Au fost, toți acești ani, o experiență extraordinară – dificilă, dar minunată!

 

Prima întrebare care mi se pune mereu este: „De ce ați părăsit America și v-ați mutat în România? Și mai ales acolo?” („Acolo” însemnând Valea Jiului pentru oameni care, de multe ori, nici n-au văzut-o vreodată). Da, e o întrebare justificată. La prima vedere, alegerea noastră de a trăi aici, în Lupeni, în loc de a rămâne în America, pare incredibilă, ba chiar prostească pentru unii. Dar dacă analizezi lucrurile mai în profunzime, poți ușor vedea că, de fapt, am făcut o alegere inteligentă și fericită.

 

Deși nu a fost mereu ușor, azi pot spune din toată inima că nu aș vrea să trăiesc în altă parte. Și când spun asta, înseamnă că nu e nici un alt loc în care să doresc să-mi cresc cei doi copii. Viața noastră nu-i perfectă – dar a cui e? Aș schimba multe în ea – dar cine n-ar face-o în a sa? Sunt lucruri de „dincolo” care ne lipsesc și ne e greu. Dar când stau și adun totul, cu bune și rele, ajung la aceeași concluzie: aici este locul în care vreau să trăiesc.

 

De ce? Ei bine, sunt mai multe motive. Familia mea este fericită: avem timp (uneori prea mult). Suntem împreună, la propriu, aproape mereu. Mersul la serviciu pentru soțul meu înseamnă patru minute pe bicicletă sau, uneori, doar să coboare scările. Luăm cele trei mese împreună – și asta aproape zilnic. Nu cred că vreunii dintre cunoscuții noștri din SUA s-ar putea lăuda cu așa ceva. Mi-am dat seama cât de norocoasă sunt când prietenele mele care erau mame au început să se plângă de trecerea timpului, pe măsură ce copiii lor creșteau: „Când a zburat timpul? Parcă ieri erau bebeluși.” Eu niciodată nu m-am simțit așa. Am fost foarte prezentă în primii ani ai copiilor mei și sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă petrecută alături de ei.

 

 

Acum trăim în inima naturii. Dar eu am crescut într-un deșert de beton de la marginea Los Angeles-ului, habar n-aveam, când eram copil, că pâinea se face din grâu. Copiii mei, în schimb, ne ajută cât e vara de lungă la grădinărit, hoinăresc prin împrejurimi, pun mâna fără frică pe câte un mormoloc de broască, mănâncă ouă de la găinile noastre, beau lapte de la vaca vecinilor, văd cum se pregătește porcul de Crăciun... Și în fiecare zi, când ne uităm pe fereastră, vedem o priveliște pe care cei mai mulți oameni o întâlnesc doar în vacanțe sau în cărțile poștale. Această apropiere de natură, de bogăția lumii create de Dumnezeu, este neprețuită pentru noi și ne simțim binecuvântați că trăim astfel.

 

N-am călătorit foarte mult prin lume, dar pe unde am fost am văzut că părinții, desigur, își iubesc copiii, dar nu sunt foarte interesați de copiii altora. La români nu-i așa și acesta este, cred, un aspect al iubirii pentru copii care-i diferențiază. Doar în România mi s-a întâmplat ca trecătorii să ofere copiilor mei ceva de mâncare, pe stradă sau în parc. Pentru fiica mea, primul lucru pe care l-a mâncat, în afară de laptele de la sân, a fost ceva ce i-a fost oferit cu dragoste de o cunoștință. De cum am avut copii, ne-am simțit cu adevărat acceptați, ca și cum am fi fost de-ai locului. Aici, în România, îmi simt copiii în siguranță pentru că există larg răspândită în societate o cultură a interesului pentru binele copiilor, lucru pe care mai greu îl întâlnești în Occident.

 

Având mult timp pentru familia noastră, o mare parte din el o dedicăm lecturii. Fiica mea este în clasa a II-a la o școală de stat și are cursuri până la prânz, astfel că ne ocupăm după-amiaza de teme și învățat (ceea ce presupune și mult de citit). Eu am studiat literatura, iar soțul meu filosofia și teologia, iar recent și-a dat și doctoratul în economie și teologie — așa că este de la sine înțeles că ne plac cărțile. Ca și în cazul prieteniilor, nu poți spune niciodată că ai prea multe.

 

 

Școala de acasă și hieroglife „de casă” — după ce am citit o carte despre Egipt, ne-am scris numele cu hieroglife

 

 

Nu-mi aduc aminte când am început să-i citesc fetiței mele (primul copil) — nu a fost chiar în spital, dar cu siguranță a fost foarte devreme. Nu avea nici o idee despre ce spuneam sau ce vedea pe paginile cărții, dar citeam împreună. Nu cu mult timp în urmă, aveam cu copiii mei controverse pe aproape orice subiect și nu ajungeam la nici un sfârșit. Dar am descoperit că lectura este o cale de a discuta și de a fi împreună, de a lăsa deoparte câteva clipe emoțiile și frustrarea. Ce loc minunat și liniștitor este o carte pe care o parcurgi împreună cu altul! Cititul este un mod de a învăța, de a ne distra, de a fi în armonie cu celălalt și de a trăi aceeași experiență (chiar dacă avem sentimente și păreri diferite) — și astfel ajungem să avem un vocabular comun și să împărtășim aceleași amintiri, iar toate acestea ne îmbogățesc viața.

 

 

„Annual Book Awards Ceremony” — la sfârșitul fiecărui an școlar, fiica noastră (și poate curând și fiul nostru) ne prezintă, cu argumente, cele mai frumoase cinci cărți pe care le-a citit de-a lungul anului

 

 

Discutăm deseori despre unele personaje din cărți, uneori după multă vreme. „Mai știi când...?” Poveștile ne formează și individual, și ca familie, și dau un suport moral lumii noastre.

 

"Niciodată să nu dai unui copil o carte pe care nu ai citi-o tu însuți” spunea George Bernard Shaw, și asta e regula după care mă ghidez când aleg cărțile pentru copiii mei. Este foarte multă maculatură pe piață, dar sunt și multe „nestemate” în lumea literaturii pentru copii. Pentru mine, o carte e bună când textul e atrăgător, simplu și subtil în același timp, iar ilustrațiile nu sunt doar frumoase, ci și îmbinate perfect cu povestea cu care împarte paginile. Iar dacă există și un mesaj pozitiv, care să te inspire să fii un om mai bun, cu atât mai bine (dar acest lucru e mai puțin important în carțile pentru copii mici, contează însă pentru copiii mai mari).

 

 

O tradiție de familie: în seara dinainte de începutul unui nou an școlar, citim din The Bee Tree de Patricia Polacco și pilde din Biblie.

 

O carte care mie mi se pare perfectă este Dr. DeSoto, de William Steig. Textul e sclipitor, iar ilustrațiile descriu povestea atât de bine încât niciodată nu ne vom sătura s-o citim. De același autor, ne plac mult și Sylvester and the Magic Peble și Zeke Pippin. Iubim, de asemenea, poveștile pline de dragoste și emoție care ne fac uneori să ne luăm în brațe după ce le citim: seria Little Bear (de Else Holmelund Minarik și Maurice Sendak), seria Frances (de Russell și Lillian Hoban), Frog and Toad (de Arnold Lobel), Winnie the Pooh ("Ursulețul Winnie” de A.A. Milne), seria Humprey (de Sally Hunter), Guess How Much I Love You ("Ghici cât de mult te iubesc” de Sam McBratney, Anita Jeram). Alți autori favoriți sunt Patricia Polacco, Cynthia Rylant sau Richard Scarry. Dintre cărțile de non-ficțiune, ne place aproape orice este publicat de editura Usborne.

 

 

Ascultând o poveste despre cum cresc dovlecii chiar în grădina cu dovleci

 

Îmi place că fiica mea învață la o școală obișnuită, de stat, din România, unde are o învățătoare excelentă, dar îmi place și să-i ofer acasă mai mult din ceea ce simt că o interesează. Are doar opt ani, dar am citit împreună de curând cărți despre Michelangelo, despre vikingi, despre Petru cel Mare și am terminat o enciclopedie despre corpul uman. La școală se predă la un nivel foarte bun matematică și limba română (bineînțeles), dar își dezvoltă și inteligența emoțională prin relațiile cu învățătoarea și ceilalți copii (recent, fiica mea a fost prima din clasa ei la evaluările de matematică și română). Acasă încercăm să-i stârnim interesul pentru știință, istorie, literatura engleză. Până acum, pentru noi acest sistem educațional „hibrid” este perfect.

 

 

Fiica noastră deschide nerăbdătoare un pachet cu primele cărți ale bibliotecii „Din loc în loc”

 

Nu demult, împreună cu fiica mea, am decis să transmitem și altora dragostea noastră pentru cărți. Ideea ne-a venit după ce o prietenă mi-a mărturisit că i-ar plăcea foarte mult să-i citească și ea fetiței ei în fiecare zi, dar o carte bună pentru copii costă pentru ea cât hrana pe două zile. Avea dreptate, pentru că, în afară de a cumpăra cărțile, nu există alt mod de a ajunge la ele: bibliotecile au puține cărți pentru copii, cele mai multe vechi, și nu există, ca în alte țări, o piață second-hand în care să găsești titluri recente la prețuri acceptabile.

 

 

Magneți de frigider care ne reamintesc despre cât de important este să citim împreună

 

Asta m-a pus pe gânduri. De ce să nu facem o modestă bibliotecă de cărți frumoase pentru copii (din cele care costă hrana pe două zile) pe care să le împărțim cu alții? Fiecare contribuie cu câteva cărți, dar poate împrumuta foarte multe. Cărțile aparțin tuturor membrilor și toți ne bucurăm și avem grijă de ele. E mai bine să împarți cu alții câteva cărți frumoase, decât să deții o grămadă de cărți urâte. Singura regulă este că, dacă ai deteriorat o carte, cumperi un exemplar nou în loc. Așa am înființat o mică bibliotecă particulară pentru copii: Biblioteca Copiilor „Din loc în loc". Ce-am făcut eu și fiica mea poate fi făcut oriunde, în orice comunitate unde se întâlnesc câțiva oameni deschiși și iubitori de cărți. Se poate, evident, extinde sistemul la orice fel de cărți, nu numai pentru copii. Acum încercăm să extindem biblioteca noastră printre cadrele didactice, care pot avea grijă ușor de cărți în timp ce sunt împărțite chiar și de 100 de elevi.

 

De când mă ocup de această bibliotecă, am descoperit că există aici o nevoie nu numai de a avea acces la cărți frumoase, ci și de a promova lectura și, pentru părinți, citirea împreună cu copilul, fie el sugar, preșcolar, școlar sau adolescent. O prietenă care ne-a donat mai multe cărți mi-a povestit că tatăl ei îi citea foarte mult în copilărie. Acum ea este avocat, locuiește în Belgia și vorbește 10 limbi. Când revine în România ca să-și vadă părinții, încă mai citește împreună cu tatăl ei. Așa ceva mi-ar plăcea să se întâmple de cât mai multe ori!

 

Înainte de a începe să caut cărți pentru bibliotecă, aveam impresia că multe titluri pentru copii de pe piața românească nu sunt deloc atrăgătoare (le judecam, firește, doar după ilustrații și calitatea tiparului, pentru că nu vorbesc româna atât de bine încât să pot evalua și textele). Dar, când am început să explorez în detaliu, am descoperit online un mare număr de edituri. Și ce surpriză frumoasă am avut! Exista o mulțime de cărți minunate pentru copii și părinți.

 

La început, eram bucuroasă când găseam în română titluri pe care le știam din engleză (cum ar fi Gruffalo, Corduroy, The Velveteen Rabbit de la Cartea Copiilor). Și acum sunt fericită când descopăr că o carte de care știu că e valoroasă a fost tradusă în română. Dar trebuie să spun că o mare încântare mi-au produs cărțile de autori și ilustratori români. Multe sunt extraordinare, adevărate opere de artă, și mi-ar plăcea să le traduc în engleză și să le ofer cunoscuților mei care nu știu română.

 

Când îți crești copiii în altă țară, ești fericit să constați că ai la dispoziție și aici o literatură locală de calitate pentru copii. Nu vorbesc perfect româna, cum am spus, de aceea nu pot să am o părere foarte bine întemeiată asupra nivelului literar al autorilor români contemporani care scriu pentru copii. Dar am ochi foarte buni! Cu câteva luni în urmă nu auzisem de nici un ilustrator român, dar azi mi-aș acoperi toți pereții cu creațiile lor uimitoare. Cristina Barsony, Livia Coloji, Cristiana Radu, Mădălina Andornic, Arina Gheorghiță, Maria Surducan, Adriana Gheorghe, Sebastian Opriță — iată doar câțiva artiști ale căror ilustrații pentru copii sunt nespus de frumoase și ar fi apreciate oriunde în lume.

 

Dacă aș fi întrebată care sunt cărțile mele preferate pentru copii publicate în limba română, aș răspunde astfel:

 

Literatură (proză, poezie): tot ce publică editura Cartea Copiilor (cărți ilustrate), cărțile pentru copii de la editura Arthur (de A.A. Milne, Beatrix Potter) și cărțile lor pentru adolescenți (multe laureate cu premiul Newbury din SUA), „Basmele prințeselor” (Clark/Malone, editura Arc), seria de cărți de Lucia Muntean (editura Genesis), cărțile ilustrate (dar nu cele după filme) de la editura Nemi, „Nemuritoarele povești clasice” ilustrate uimitor de Scott Gustafson (editura Crișan), colecția „Povești din Pădurea muzicală” de Cristina Andone (Adevărul), „Aventurile lui Pinocchio” ilustrată de Roberto Innocenti (Litera), seriile „Scriitori contemporani” și „Să crești mare", foarte accesibile și bine ilustrate (editura Prut).

 

Cărți educative, non-ficțiune: orice cărți de la editura Usborne (traduse aici de editura Aquila, mai ales seriile „Descoperă lumea” și „Mica enciclopedie"), cărțile despre mari oameni de știință de Beverly Birch (editura Prut), seria „Enciclopedia Larousse pentru copii” (editura Rao).

 

Am observat că multe dintre titlurile de mai sus sunt greu de găsit, de multe ori apar pe librăriile online ca indisponibile sau epuizate. Când găsesc vreunul, parcă am dat peste o comoară.

 

 

În încheiere, aș vrea să mulțumesc editurii Cartea Copiilor pentru invitația de a scrie acest articol. A fost printre primele edituri pe care le-am descoperit când am început să caut cărți pentru biblioteca noastră, „Din loc în loc", și m-am simțit ca și cum aș fi întâlnit un suflet pereche. Nu-mi venea să cred că existau și eu încă nu auzisem de ei. M-au făcut și mai fericită că-mi cresc copiii aici și că pot face ceva și pentru alți copii din România. Vă mulțumesc, Cartea Copiilor!

 

Poate că voi aparține cu adevărat acestor locuri atunci când voi înțelege de ce „Capra cu trei iezi” de Creangă este considerată o poveste esențială a literaturii române pentru copii. Eu am crescut cu „Cei trei purceluși” în care totul se termină cu bine... Până atunci, voi aștepta cu nerăbdare noi și noi povești și personaje din partea scriitorilor și ilustratorilor din România, care să-i ajute pe copiii români să ajungă oameni mari buni și frumoși, iar pe copiii din alte părți, cum sunt ai mei, să crească fără să se simtă străini. Acesta e rostul literaturii pentru copii. Și totul începe cu începutul. A fost odată ca niciodată...

 

Post scriptum

Dacă doriți să înființați o bibliotecă particulară și aveți nevoie de informații despre Biblioteca Copiilor „Din loc în loc", îmi puteți scrie la brandi.briana@gmail.com.

 

Câteva cuvinte despre Fundația „Noi orizonturi" (FNO) / New Horizons

Organizația noastră a fost, începând cu 1999, un deschizător de drumuri prin două programe educaționale: programul „Viața", care folosește educația prin aventură (www.tabara-viata.ro) și mișcarea pentru tineri IMPACT, care se bazează pe implicarea în proiecte pentru folosul comunității (www.noi-orizonturi.ro). Mișcarea pentru tineri IMPACT este unică pentru că propune o altă față a societății în care trăim — o societate implicată, activă, de succes — în care copiii și tinerii identifică probleme reale din comunitate şi găsesc soluţii creative pentru rezolvarea lor. Fundaţia „Noi Orizonturi" îşi doreşte o lume în care toţi tinerii se implică pentru binele comun al tuturor şi simt că pot face lucrurile să se schimbe în societate. De exemplu, FNO Constanța a condus o mișcare pentru închiderea magazinelor de etnobotanice. În 2013 erau 107 cluburi IMPACT în România, cu 1871 membri, 303 lideri (mulți profesori voluntari) și peste 200 de proiecte realizate în serviciul comunității, de care au beneficiat 25000 de oameni. În afara țării sunt 105 cluburi și apar mereu noi altele. Pentru mai multe informații despre FNO, programul „Viața" și IMPACT scrieți-mi pe adresa brandi.briana@gmail.com.

 

Foto © Brandi & Dana Bates (arhiva personală)

 

 

 

 

Comentarii: 4.

daniela22 mai 2014, ora: 11:19
Ideea unei biblioteci particulare de acest fel ma bantuie si pe mine. Sper ca in 3-4 ani sa pun bazele unui astfel de proiect. Am foarte multe carti bune pe care doresc sa le impart cu ceilalti, dar momentan nu reusesc sa finalizez idea din cauza altor situatii. Multi cunoscuti isi doneza toate cartile, din seria "biblioteca pentru toti", doar pentru a scapa de ele, pentru a avea mai mult spatiu pentru home cinema si alte aparaturi ale tehnologiei moderne. Cartile mele sunt cumparate personal din banii de buzunar - ca si copil, din banii de pachet - ca si liceean, din mici prime - ca si angajat, toate adunate incepand cu 1986-1987 si pana in prezent.
Alexandru20 mai 2014, ora: 11:25
@Alisa La toate popoarele din jurul nostru se gasesc nenumarate variante ale acestei povesti, ba chiar si mai departe, in folclorul german, francez, spaniol... Ion Creanga a prelucrat un material cu origini mult mai vechi decat ideea de popor roman, aceasta idee a aparut abia in sec. XIX. Povestea provine dintr-un imaginar medieval raspandit in toata Europa - lumea limitata a satului, a comunitatilor mici, cu oameni de tot felul, cu multe pericole, nesiguranta vietii... E prea mult s-o vedem ca o alegorie a istoriei poporului roman :-) Si nici tributul in copii nu a fost ceva specific doar relatiilor Tarilor Romane cu otomanii, peste tot se practica asta.
Alisa19 mai 2014, ora: 16:16
In opinia mea, Capra cu trei iezi este o alegorie ce are la baza istoria poporului roman, care din totdeauna a fost dusmanit de catre un popor sau altul ce incerca sa-i fure ceea ce avea mai depret: bogatii, teritorii, credinta, limba, inclusiv copii ( vezi tributul platit turcilor care era atat in galbeni cat si intr-un numar de copii ce erau transformati in ieniceri). Si Capra cu trei iezi se termina cu bine si arata de fapt cum prin inteligenta, strategie buna, rabdare romanii au reusit sa-si invinga mereu temutii dusmani si sa ramana liberi pe pamantul lor.
persida2 mai 2014, ora: 10:53
Ca beneficiar direct al acestei biblioteci, sunt foarte recunoscatoare si uimita de interesul pe care tu, Brandi, l-ai aratat fata de nevoia lecturii in viata copiilor! Dumnezeu sa iti rasplateasca acest bine pe care il faci comunitatii! Acum, impreuna cu familia mea, avem aceasta sansa sa descoperim bogatiile lecturii! Cu stima, Persida, Daria si Marian.

Trimiteți un comentariu și puteți câștiga o carte!

Cele mai interesante și originale comentarii le premiem cu o carte la alegere, expediată gratuit de editură.
 

 

Nume*
E-mail* (nu va fi publicat)
Country
Mă abonez și la newsletter
Vă rugăm să manifestați întotdeauna respect faţă de autorii articolelor și față de ceilalţi cititori care au trimis comentarii. Limbajul folosit trebuie să fie corect şi civilizat. Ne rezervăm dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe. Vă mulțumim!

BLOG: ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA

Povestea cărții „De ce plângem”
Îmi doresc ca mica mea carte să fie un sprijin pentru părinți în încercările vieții de zi cu zi. Tocmai de aceea am compus textul ca reproducere a unei posibile discuții părinte-copil. Am inclus cele mai frecvente întrebări ale copiilor: Ce […] Mai mult…
Temă pentru acasă
Cât de plictisitoare, cât de monotonă, cât de formală poate fi şcoala? Răspunsul este: Aproape oricât. Iar „aproape” se datorează mai mult recreaţiilor decât orelor… Dar… Omul sfinţeşte locul! Cum se simte copilul la şcoală depinde […] Mai mult…
Gustul cireșelor
Cine este celebru pentru cărțile de copii trebuie să fie, desigur, un om foarte special. În cazul lui Astrid Lindgren, acest lucru e mai presus de îndoială. Simpla răsfoire a fotografiilor cu scriitoarea la bătrânețe este terapeutică. Astrid […] Mai mult…
Copyright © 2007–2017 Editura Cartea Copiilor