Editura Cartea Copiilor - BLOG: Educația de acasă, o alternativă?

Cartea cadou se oferă pentru orice comandă, indiferent de valoare. În această perioadă cartea cadou este Povești cu prințese. EXPEDIERE GRATUITĂ PRIN CURIER în toată România pentru comenzile de minimum 140 de lei.
Taxe de expediere pentru comenzile din România mai mici de 140 de lei:
• Curier București: 12 lei, livrare în 24-48 de ore
• Curier România: 19 lei, livrare în 1-4 zile lucrătoare (orașele mari: 1-2 zile)
• Poșta Română: 14 lei, livrare în 8-10 zile lucrătoare

Educația de acasă, o alternativă?

Educația de acasa a devenit un subiect de care tot mai mulți părinți sunt interesați. Cum ar fi mai bine? Să ne încredințăm copiii sistemului școlar instituționalizat, cu bunele și relele sale, sau să recurgem la educația de acasă – homeschooling – mai flexibilă, mai creativă și concepută după nevoile fiecărui copil?

 

În prezent, educația la domiciliu nu are un statut clar în România, însă există diverse asociații care fac demersuri pentru crearea unui cadru legal în care această alternativă la școala clasică să se desfășoare. Subiectul este larg și discuția poate deveni foarte lungă, însă în locul unui articol care să adune diverse informații mai mult sau mai puțin utile, am preferat să discutăm cu trei bloggeri cunoscuți care sunt și părinți și se implică foarte mult în educația copiilor: Raluca Manea (caietpentrucasamea.wordpress.com), Laura Frunză (laurafrunza.com) și Dedi Grigoroiu (ta-su.blogspot.ro).

 

 

 

Educația la domiciliu ar trebui să devină o opțiune legală în România?

 

Dedi Grigoroiu: Mi se pare logic să-mi pot educa copilul după cum mă taie capul. Ideea e ca la finalul „școlii” să fie în stare să ia examenele ca orice alt elev. Bănuiesc că în interdicția actuală a educației de acasă se ascunde frica de a rămâne în off-side mii de profesori prost pregătiți și fără sensibilitate pedagogică. E o discuție lungă… Dar e dreptul nostru să alegem cum și unde ne educăm copiii. Dacă eu vreau să-l învăț trigonometrie acasă, vreau să fiu liber să fac asta. Dacă nu îmi iese, voi fi taxat apoi la examene. E simplu.

 

Laura Frunză: Din punctul meu de vedere, este o inițiativă binevenită. Astfel, părinții care și-ar dori să adopte acest sistem de educație pentru copiii lor o vor putea face într-un cadru legal și în România.

 

Raluca Manea: Nimic nu m-ar bucura mai mult, în privința sistemului educațional din România, decât legalizarea homeschooling-ului. Educația la domiciliu nu este un lucru nou, s-a practicat cu succes la noi înainte de instaurarea comunismului, și ar putea fi foarte folositoare acum, în condițiile în care învățământul se degradează tot mai mult. Sunt convinsă că nu orice familie va apela la homeschooling, însă cunosc suficiente care ar face-o cu toată responsabilitatea dacă ar avea și cadrul legal pentru asta.

 

Pe de o parte, o categorie specială de copii, cei cu dizabilități sau deficiențe de învățare, ar putea să-și completeze educația acolo unde nivelul școlilor de masă nu-i ajută să țină pasul. În aceeași măsură, copiii supradotați ar putea să-și urmeze interesele într-un ritm mai alert decât cel al elevului mediu. Din nefericire, știu că încă nu se dorește promulgarea legii care ar da libertate părinților să ia în propriile mâini educarea copiilor. Dimpotrivă, curentul merge, la noi, spre o instituționalizare a copilului din ce în ce mai timpurie. Însă nimeni nu mă poate convinge că această „rupere” a copilului de familie, plasarea lui printre străini, unde nu va căpăta atenție 1:1, ci una împărțită cu alți 25-30 de copii, este spre binele și folosul lui. Nu cred că dezvoltarea lui va fi mai armonioasă și completă, că-și va atinge potențialul maxim în condițiile în care limita acestuia este dată de media grupului și de gradul de dedicare al cadrelor didactice.

 

Grădinița este o invenție recentă, școala de masă obligatorie la fel, iar rezultatele de până acum nu mă conving că acestea sunt cele mai bune opțiuni educaționale pentru copilul meu. Desigur, am încercat grădinița și nu a fost o experiență traumatică pentru că am renunțat la ideea de program prelungit și am mers pe cel scurt. Însă anul care urmează băiețelul meu va fi homeschooled și sunt cu mult mai liniștită așa. Vom încerca și școala de masă, însă sunt hotărâtă să schimb direcția dacă observ că școala îl afectează negativ.

 

 

 

Ca părinte, ce argumente pro și contra ați avea pentru a stabili dacă educația de acasă este sau nu potrivită pentru voi și copiii voștri?

 

Laura Frunză: Eu cred că acest tip de educație nu numai că nu este potrivit pentru copilul meu care adoră să iasă din casă în fiecare zi, să se ducă în mediul școlar, dar nu este potrivit nici pentru mine. Deși sunt o persoană organizată, nu mă văd pregătind atât de minuțios lecții în fiecare zi și, în plus, am un serviciu stabil care îmi fură 10 ore pe zi cu tot cu dus-întors, deci n-aș avea timpul necesar.

 

Raluca Manea: Deși nu am lucrat în învățământul de stat, eu am formare și practică de profesor. Înainte de a se naște primul meu copil, îmi doream tare mult un băiețel pe care să-l „învăț”. „Educația” lui Silviu a început cu primul cântecel pe care i l-am cântat, cu prima cărticică pe care i-am citit-o când l-am adus acasă. Când avea 18 luni, am început cu el un fel de „Tot School”, activități educative pentru copiii sub trei ani, după modelul mamelor americane preocupate de educația timpurie. Ceea ce am reușit eu să fac cu Silviu este o picătură din ce se poate face cu un copil de vârstă mică. Am învățat odată cu el, am descoperit pasiunea cu care învață un copil mic, cât de importantă e joaca și care sunt rezultatele ghidării acesteia. Copilul meu păstreaza hârtiile de la bomboane „ca sa facem un joc cu ele” și mă întreabă în fiecare zi „Ce mai învățăm azi?”. Ei bine, mi-ar părea tare rău să văd scânteia și entuziasmul dispărând din ochișorii lui sub povara obligativității școlii și a temelor.

 

Motivul principal pentru care aș apela la homeschooling este tocmai să-i păstrez interesul și bucuria de a învăța. Acolo unde materia mă depășește apelez la profesori specializați, pentru lecții particulare, așa cum fac, de altfel, și elevii din școlile de masă. Cel mai des întâlnit argument împotriva educației de acasă este cel al socializării. Ei bine, când mă gândesc la școală, socializarea mă sperie cel mai mult. Aud despre atâtea cazuri în care copiii „socializează” cu violență, în care se umilesc și se denigrează unii pe alții, în care competitivitatea ajunge să le strice prieteniile. Mai târziu (sau prea devreme) „socializarea” se mută în jurul drogurilor, țigărilor, alcoolului (se întampla pe vremea când eu eram elevă și nu am nici un motiv să cred că lucrurile s-au schimbat în bine). Uneori și profesorii „socializează” cu copilul într-un mod neadecvat (prin violență verbală sau fizică). Desigur, Silviu ar putea nimeri într-un colectiv minunat, ghidat de un dascăl de excepție, însă probabilitatea ca acest lucru să se întâmple ține de o loterie destul de ingrată. Prieteniile nu se formează în timpul celor 50 de minute de curs, ci tocmai în timpul liber, când copilul are libertatea să-și exploreze pasiunile alături de alții care împărtășesc aceleași interese. Relațiile profunde se construiesc în timp. Nu mă bazez pe școală pentru asta ci, dimpotrivă, pe activitățile extrașcolare.

 

Dedi Grigoroiu: Aș vrea întâi să clarificam o chestie: dacă e vorba de homeschooling cu mine și cu soția mea, ar fi OK în principiu, până la un anumit nivel. Apoi parcă aș apela la oameni (nu profesori neapărat) mai pregătiți decât noi, pentru că nu sunt convins de veleitățile mele pedagogice și nici tobă de carte nu sunt. Acum, că am clarificat asta… educația de acasă mi se pare în principiu cea mai potrivită – de acasă cred că sunt mai multe șanse să înveți de drag. Școala e prea rece pentru ca un copil să fie relaxat, iar dacă nu e relaxat învățatul devine chinuitor și este respins natural de organismul rebel al micuților. Deci învățatul de acasă se detașează lejer în fața școlii.

 

Problema e că nu înțeleg încă modalitatea de a hrăni și nevoia de social a elevului. Eu am învățat multe de la colegii mei și multe dintre cele mai frumoase amintiri din școală sunt cu ei, nu cu profesorii și nici cu materia învățată. Mi-ar fi frică să-i iau asta băiețelului meu. Încă sper că vom găsi (acum Luca are abia 2 ani și 3 luni) școala ideală care să-l învețe așa cum aș face-o eu și la care să aibă colegii perfecți.

 

Ar mai fi încă un aspect important: disponibiliatea părintelui sa facă homeschooling. Noi suntem norocoși pentru că soția mea lucrează de acasă și stăm mai bine cu timpul decât părinții care lucrează amândoi la program fix. Am fi mai aproape de conceptul de școală de acasă. Dar disponbilitatea fizică (mă refer la timp) nu are legătură cu cea psihică – nu știu dacă ne țin frâurile creierașilor să facem și școală acasă, pe lângă tot ce înseamnă educația „normala” din zilele noastre. Mi se pare că a te înhăma la homescooling implică o mare putere din partea părintelui și o mare disponibilitate afectivă și psihică. Facem totul pentru copiii noștri, dar sunt momente în care ne lovim și de limitele noastre. Dacă o limită de genul acesta apare după decizia de a nu-l da la școală? N-ar fi prea periculos de târziu și educația copilului n-ar fi compromisă?

 

 

 

Ce condiții credeți c-ar trebui să îndepliniți, ca părinți, pentru a aplica așa cum trebuie procesul de homeschooling?

 

Raluca Manea: În primul rând, trebuie să mă simt răspunzătoare pentru educația copilului meu. Nu este rolul statului să-mi educe copilul – această responsabilitate (și onoare) îmi revine. Dacă eu nu simt această răspundere, ci dimpotrivă, abia aștept să mă „debarasez” de ea, lăsând pe seama școlii educația, atunci clar, homeschooling-ul nu e pentru mine. În al doilea rând, educația mea trebuie să o susțina pe a copilului.

 

În al doilea rând, e bine să ai măcar un minim de cunoștințe și tact pedagogic ca să știi de unde să începi și în ce direcție să mergi, și pentru asta nu sunt neapărat necesare studii superioare, ci mai degrabă o sete de a învăța permanent, de a afla lucruri noi, și o dragoste mare pentru copil.

 

În al treilea rând, trebuie să ai timp și energie. În cele mai multe familii ambii părinți lucrează 8-10 ore pe zi și atunci nu se mai pune problema să îți școlesti copilul acasă, pentru că nu există timp fizic pentru asta. Dar unde familiile se pot rezuma la un singur venit, unde programul este mai flexibil, unde unul dintre părinți poate lucra de acasa, homeschoolingul este posibil. Educația la domiciliu nu este mai costisitoare decât cea de la școala, dimpotrivă! Cu ajutorul bibliotecilor, internetului, cercului de prieteni, creativității, copilul poate fi școlit cu bani puțini, iar eu am întâlnit (virtual) multe familii care au reușit să facă asta. Îți trebuie și disciplina și consecvență, școala de acasă o începi zilnic și durează mulți ani, de aceea este nevoie de dedicare pe termen lung. Nu poți să începi și să lași totul baltă peste două săptămâni. Eventual, în vacanță, poți testa să vezi dacă se potrivește familiei tale. Cum noi am început de când era Silviu mic, și am continuat cu activitățile educative și când mergea la grădiniță, ca un fel de afterschool, nu vom face mari modificări în programul nostru.

 

Dedi Grigoroiu: Cum am zis deja, prima condiție este să vrei și a doua să poți, fizic și psihic. Mai este desigur nevoie și de pregătire și metodă de predare. Nu cred c-aș fi bun din prima nici măcar să explic ce e cu matematica, darmite s-o predau în așa fel încât să rămână copilul cu ceva clar.

 

Laura Frunză: Părintele trebuie să vrea să facă asta, să fie dedicat, grijuliu și bine organizat. Apoi să fie casnic, consider că dacă nu stai non-stop acasă cu copilul, nu poți face homeschooling. Nu în ultimul rând, trebuie să aibă o situație financiară bună pentru că homeschoolingul mi se pare, la momentul acesta, o alternativă mai costisitoare decât școala – e nevoie de multe materiale pentru a ține toate lecțiile acasă și asta se vede și de pe siteurile sau blogurile mamelor care fac asta. Nu cred că părintele care face homeschooling trebuie să fie expert în toate. Cu puțină dedicare, se pot învăța multe odată cu copilul.

 

 

 

Ar putea fi regândită educația clasică, din grădinițe și școli, pentru a valorifica întregul potențial al copiilor (scop pentru care militează adepții educației de acasă)?

 

Laura Frunză: Nu cred că într-un sistem de învățămant clasic se poate valorifica întregul potențial al copiilor, poate doar în sistemul Montessori. Realitatea este că un singur învățător nu se poate dedica fiecărui copil în parte nici dacă ar vrea. Eu nu mă aștept ca sistemul de învățământ să valorifice potențialul copilului meu, mă aștept ca eu să fac asta, adică să nu las tot greul pe umerii unui necunoscut care poate nu știe să predea sau chiar dacă știe, face și el tot ce poate în condițiile date.

 

Dedi Grigoroiu:Eu personal aș scoate băncile din clase. Aș face un fel de ateliere unde ar fi bănci doar pentru momentele în care copiii au mai mult de scris și poziția corpului trebuie să fie corectă. În rest, aș merge pe săli cu perne și covoare, pe ore în aer liber, la muzee, în parcuri, pe dealuri. Cum să-i povestești copilului despre natură fără să i-o arăți ? Țin minte planșele acelea învechite pe care ni se arăta frunza, pețiolul, creanga și așa mai departe. Dacă ne-ar fi pus să întoarcem capetele le-am fi văzut pe geam și ar fi fost de mii de ori mai frumos și mai formator. Aș mai desființa catedrele, care sunt cea mai mare limită între formator și elev. Uram sincer pe toți cei care se așezau la catedră – toți aveau scaune mai bune, aveau față de masă și flori. Noi stăteam înghesuiți în băncuțele alea cojite și neprimitoare – bariera și blocajul erau garantate. Nu mai conta ce și cum predau profesorii – noi negam din principiu învățarea din cauza acestor bariere.

 

 

 

Implicarea părintelui, indiferent de metoda de educație aleasă, este esențială. Ce recomandări aveți pentru părinții aflati la început de drum?

 

Laura Frunză: Un părinte care adoptă homeschoolingul are un grad mai mare de implicare, aproape de 100%, în lecțiile copilului. Un părinte care își trimite copilul la școală trebuie să-i verifice lecțiile și să dezvolte cu el subiectele care l-au captat. Dacă vedem că celui mic îi place botanica, mergem la cules de plante pentru ierbar, dacă îi place zoologia, mergem la expoziţia de fluturi, daca îi place engleza, vorbim în engleză etc. Nu cred în supraaglomerarea copilului și nici nu recomand asta. Daca ați ales sau ați fost forțați de împrejurări să-l dați la școală, lăsați școala să-și facă treaba la capătul ei și voi, la capătul vostru, ajutaţi-o, dar fără a pune o presiune enormă pe copil.

 

Raluca Manea: Să se documenteze. Internetul este o sursa inepuizabilă de idei. Joaca și învățarea încep din prima zi de viață și, chiar dacă știam asta instinctiv, abia la al doilea copil am realizat câte se pot face cu un bebeluș. Eu, ca mamă, a trebuit să învăț sa mă joc cu puiul meu. Fiecare pai introdus într-un recipient contează, fiecare biluță așezată în echilibru întărește coordonarea ochi-mână, fiecare poveste clădește o imagine mentală, un ritm, o amintire.

 

Copiii cu care s-a făcut educație timpurie au avantajul că se pot concentra mai bine, știu să analizeze și să gândească logic, au o capacitate mai mare de a rezolva probleme. Știu că situația familiei noastre este cumva deosebită (surioara lui Silviu are nevoi speciale), dar iată un motiv în plus pentru care sunt recunoscătoare că am urmat calea educației timpurii cu primul copil: când s-a născut Cati, cu dizabilitate severă, am știut încotro să mă îndrept, unde să caut activități. Cam tot ce făcusem cu Silviu se încadra și la capitolul „terapie ocupațională”, știam acum ce domenii de dezvoltare să urmăresc și cum să caut exerciții pentru ele. Nu cunosc în momentul de față nici un copil cu diagnosticul fetiței noastre care să fie mai bine decât ea, la vârsta ei. Joaca noastră a devenit sursă de inspirație și pentru alți părinți de copii cu nevoi speciale, iar asta nu poate decât să mă bucure. Copiii nu-și vor aminti dacă a fost chiuveta strălucitoare sau praful șters mereu, ci clipele magice în care v-ați transformat în cavaleri și ați cucerit împreuna Împărăția Jocului.

 

Dacă însă ar fi să recomand un singur lucru, o singură activitate pe care părintele s-o facă mereu cu cel mic, aceasta este lectura. Copilul poate să se joace singur, își poate folosi imaginația în diverse feluri, dar dacă nu îl obișnuim de mic cu cartea, dacă nu construim acum amintiri plăcute în jurul filelor de hârtie, în jurul poveștilor și al cuvintelor, am pierdut un cititor pe termen lung și i-am răpit una dintre cele mai mari bucurii pe care le poate avea cineva în viață.

 

Dedi Grigoroiu: Îmi este greu să dau vreun sfat sau vreo recomandare întrucât și noi suntem foarte dezorientați la capitolul învățământ. Sincer, îmi este frică de momentul ăla. Acum Luca încă stă comod acasă cu noi. Știu doar că am să mă implic mult în educația copilului meu, nu făcând temele de la școală cu el, ci învățându-l într-un alt mod (nu știu cum) altfel (nu știu ce) de lucruri. În loc să-l pun să tocească elementele chimice aș prefera să-i explic cum toți suntem praf de stele și cum ne-am născut în urma sorilor ce au murit cu mult, mult timp în urmă. Așa aș ajunge și la elementele chimice cu discursul și e posibil să-i trezesc mai tare interesul pentru ele decât dacă i-aș da cu cartea peste cap sau cu rigla peste degete, așa cum pățeam eu de la unii profesori. Sau în loc să-l pun să învețe ani și nume din cartea de istorie, aș merge cu el la o prelegere de Neagu Djuvara (Dumneazeu să-l țină în viață cât mai mult!) sau la un castel plin de ani și de întâmplări, ca să-și trezească singur interesul pentru trecut. Sau l-aș duce la cimitirul din satul meu, vorbindu-i despre strămoși.

 

Un alt lucru pe care cred c-am să-l fac: am să-mi susțin copilul până în pânzele albe chiar și în fața unor profesori care ar vrea să-l discrediteze, bref... am să mor cu profesorii de gât și am să-l învăț și pe el să contrazică respectuos, dar ferm, de fiecare dată când simte că trebuie. Noi am crescut în liniște în bancă, cu mâinile la spate, cu mii de întrebări fără răspuns pentru că nu le-am pus niciodată. Noi ne-am luat palme peste cap de la profesori și am răbdat în liniște și necunoaștere. Generația lui Luca va mânca de vii profesorii neinteresați și abuzivi. Dacă nu vom putea face homeschooling, măcar home soul trainning să reușim. La arme!

 

Mai multe despre educația de acasă: Asociația Home Schooling Romania (http://www.homeschooling.ro)

 

 

 

Comentarii: 3.

Ella3 noiembrie 2013, ora: 21:31
Va multumesc pentru acest articol foarte interesant si util pentru orice parinte!
Simona Miroiu5 august 2013, ora: 10:43
Viziunea domnului Grigoriu mi se pare egoista, denotand ca dumnealui are ceva reticente in a intelege pe deplin implicatiile home-schoolingului , responsabilitatile pe care trebuie sa si le asume si obligatiile ce decurg. Ca exemplu , citez paragraful acesta : \"Dacă eu vreau să-l învăț trigonometrie acasă, vreau să fiu liber să fac asta. Dacă nu îmi iese, voi fi taxat apoi la examene. E simplu. \" . Nu, domnule Grigoriu, nu e simplu, nu dumneavoastra sunteti cel care va fi taxat la examene daca esuati, ci copilul dumneavoastra, care va sustine acel examen , si care in acest posibil caz se va dovedi ca nu a beneficiat de informatii, metode si resurse adecvate.
Andreea Ursu17 iulie 2013, ora: 13:56
Felicitari pentru articol! E nevoie ca educatia acasa sa fie promovata si adusa la cunostinta parintilor romani. O precizare ma simt nevoita sa fac: homeschooling este legal in Romania, desi nereglementat. Parintii care se simt atrasi de aceasta alternativa o pot aplica cu ajutorul unei scoli-umbrela, un fel de scoala la distanta din strainatate care ofera, pe langa materiale didactice, foile matricole si diplomele de care e nevoie pentru o eventuala echivalare. De asemenea, "homeschooling" nu inseamna musai scoala acasa la propriu. Parintii sunt liberi sa aleaga o programa, sa o urmeze sau sa selecteze din ea ce coincide cu interesele copilului. Sau chiar sa nu urmeze deloc o programa. Asta fiindca educatia acasa inca nu este reglementata la noi, astfel ca nu exista conditii, cerinte etc. asa cum exista in unele state din SUA, de exemplu, unde HS este legal si reglementat. Cel mai greu este poate pentru noi, cei trecuti prin scoala, sa concepem o educatie fara programa, orar, teste, note, teme s.a.m.d., insa ea este perfect posibila, mai ales in zilele noastre, cu atatea resurse la un click distanta. Daca oamenii au putut trai impliniti pe plan personal si au putut evolua ca societate mii de ani fara scoala, de ce n-am putea face asta si acum?! Un fapt interesant este ca la noi inainte de obligativitatea scolii, chiar daca existau scoli pe langa manastiri si la curtea domneasca, elita prefera educatia individualizata facuta acasa, de membrii familiei si de meditatori. Mai multe informatii despre educatia fara programe si toate celelalte gasiti aici: http://homeschooling.urbankid.ro/2011/01/12/de-ce-sa-alegi-unschooling-ul-de-rue-kream/. Socializarea este deseori invocata ca pretext de respingere a educatiei acasa, insa adevarul este ca copiii educati acasa au o viata mult mai bogata in interactiuni sociale cu oameni de toate varstele: http://homeschooling.urbankid.ro/2011/03/24/socializarea-in-cadrul-homeschooling-ului/.

Trimiteți un comentariu și puteți câștiga o carte!

Cele mai interesante și originale comentarii le premiem cu o carte la alegere, expediată gratuit de editură.
 

 

Nume*
E-mail* (nu va fi publicat)
Country
Mă abonez și la newsletter
Vă rugăm să manifestați întotdeauna respect faţă de autorii articolelor și față de ceilalţi cititori care au trimis comentarii. Limbajul folosit trebuie să fie corect şi civilizat. Ne rezervăm dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe. Vă mulțumim!

BLOG: ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA

Ziua în care s-a întors Somnul
Din lumea lui, de dincolo de Carul Mare, Somnul se va întoarce la noi! Vă spun un secret:
l-am zărit pentru o clipă. E vesel și proaspăt, cu haine noi, croite minunat de ilustratoarea Ágnes Keszeg, și abia așteaptă să vă poarte copiii din […] Mai mult…
Povestea cărții „De ce plângem”
Îmi doresc ca mica mea carte să fie un sprijin pentru părinți în încercările vieții de zi cu zi. Tocmai de aceea am compus textul ca reproducere a unei posibile discuții părinte-copil. Am inclus cele mai frecvente întrebări ale copiilor: Ce […] Mai mult…
Temă pentru acasă
Cât de plictisitoare, cât de monotonă, cât de formală poate fi şcoala? Răspunsul este: Aproape oricât. Iar „aproape” se datorează mai mult recreaţiilor decât orelor… Dar… Omul sfinţeşte locul! Cum se simte copilul la şcoală depinde […] Mai mult…
Copyright © 2007–2017 Editura Cartea Copiilor