Dragi prieteni, din cauza unor lucrări de întreținere necesare sistemului nostru de comenzi online, toate comenzile primite în perioada 23-28 iunie vor fi livrate începând de joi, 29 iunie. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Gustul cireșelor

Despre Astrid Lindgren și literatura pentru copii, de Ileana Achim

Ilustrație de Hans Arnold pentru cartea „Cea mai iubită surioară”

„Ne doare puțin burta în fiecare an, când se coc cireșele. Pe urmă nu ne mai doare deloc până când se coc prunele.”, spune unul dintre personajele lui Astrid Lindgren. Între anotimpul cireșelor și cel al prunelor curge un timp cu alte ritmuri și alte orizonturi; un timp de care uităm repede după ce cireșele nu ne mai dau dureri de burtă. De-asta mă bucur când copiii îmi cer să le citesc câte ceva. Sau când vreau să scriu despre Astrid Lindgren, ca acum. Cărțile ei înlocuiesc destul de bine gustul cireșelor.

S-a născut cam demult, în 1907, și cam departe, în Suedia. A mai avut două surori și un frate (Cam mulți? Deloc, se pare că de la doi frați în sus distracția e maximă). Au crescut toți la ferma părinților, un loc fantastic de joacă și iubire părintească. Astrid și-a amintit mereu de zilele lungi ale copilăriei și de jocurile mereu altele pe care le punea la cale cu frații ei. „Cum ne mai jucam toți patru! De dimineață până seara. Neobosiți, bucuroși și plini de entuziasm – uneori punându-ne viața în pericol – desigur, fără să fim conștienți de acest lucru. Ne urcam în copacii cei mai înalți și săream printre stivele de scânduri de la fabrica de cherestea. Mergeam în echilibru pe marginea acoperișului, care era foarte înalt; un picior dacă puneam greșit, toate jocurile noastre ar fi luat sfârșit pentru totdeauna, din păcate.”

La fermă era însă și multă treabă, așa că cei patru frați au muncit alături de fetele în casă și de oamenii angajați la fermă ori de câte ori a fost nevoie. De la fata unuia dintre fermieri a auzit Astrid o poveste cu zâne pe care n-o mai auzise niciodată – și care i-a aprins dorul de citit. Pentru totdeauna. De altfel, toți cei patru frați au iubit cărțile de mici și au ajuns să fie legați de scris într-un fel sau altul. Astrid a devenit scriitoare, fratele ei a scris satiră politică, iar cele două surori au lucrat ca traducătoare, respectiv ziaristă. Tatăl lor obișnuia să spună, în glumă: „Am niște copii tare ciudați. Toți se ocupă de cuvinte.”

În 1945, editura Rabén & Sjögren a publicat „Pippi Șosețica”. Cartea a fost un succes atât de mare, încât viața lui Astrid Lindgren nu a mai fost nicicând la fel. La un an de la publicarea cărții, a început să lucreze ca editor de carte pentru copii în cadrul editurii. A citit manuscrise, a corectat și a publicat cărți pentru copii până târziu, în 1970, când s-a pensionat.

Tot de atunci, cronologia vieții ei e plină de evenimente culturale, premii și lansări. Cărțile pe care le scrie se traduc în toată lumea, se fac filme după poveștile ei, cresc și îmbătrânesc generații de copii care au cel puțin o carte de Astrid Lindgren în casă. În anii 80, ambasadorul Uniunii Sovietice la Stockholm îi mărturisește scriitoarei că în Rusia, cea mai populară carte după Biblie este Karlsson de pe acoperiș. Mucalită, scriitoarea îi răspunde: „Nu știam că Biblia este atât de celebră.”

În 1995, primul satelit suedez lansat în spațiu poartă numele „Astrid 1”, iar la bordul său se află trei instrumente numite după cele mai cunoscute personaje ale lui Astrid Lindgren: Pippi, Emil și Mio. Un an mai târziu, o mică planetă capătă și ea numele scriitoarei: 3204 Lindgren. „De acum înainte, puteţi să mă numiţi Asteroid Lindgren”, a glumit ea.

„Cine este foarte puternic trebuie să fie și foarte simpatic.” O spune Pippi Șosețica, fetița roșcată și plină de pistrui, care își ține banii într-un sac și calul legat pe terasa casei în care locuiește singură. Probabil că și invers este adevărat în cazul personajelor lui Astrid Lindgren: sunt atât de simpatice, că au devenit puternice și au căpătat o viață independentă de autoarea lor.

Aș putea spune însă și altceva: cine este celebru pentru cărțile de copii trebuie să fie, desigur, un om foarte special. În cazul lui Astrid Lindgren, acest lucru e mai presus de îndoială. Simpla răsfoire a fotografiilor cu scriitoarea la bătrânețe este terapeutică. Astrid poartă coronițe de flori, mângâie porumbei sau scoate limba. Îmi plac oamenii cărora le râd ochii și care par capabili de trăsnăi și la 70 de ani. Cred că au mâncat multe cireșe în copilărie.

Ileana Achim este redactor de carte.

BLOG: ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA

CITEȘTE O CARTE ÎMPREUNĂ CU COPILUL TĂU

Autobuzul magic. În stupul de albine

de Joanna Cole, ilustrații de Bruce Degen
24 × 21 cm/ 48 pag.

29 lei

 

Tati, te rog, adu-mi luna de pe cer

de Eric Carle
13 × 18 cm/ 32 pag.

33 lei

 

Poezii din copilărie

Antologie ilustrată de poezii clasice pentru copii
20 × 26 cm/ 48 pag.

25 lei