Editura Cartea Copiilor - BLOG: Un copil care citește va fi un adult care gândește

Cartea cadou se oferă pentru orice comandă, indiferent de valoare. În această perioadă cartea cadou este Fabule. EXPEDIERE GRATUITĂ PRIN CURIER în toată România pentru comenzile de minimum 140 de lei.
Taxe de expediere pentru comenzile din România mai mici de 140 de lei:
• Curier București: 12 lei, livrare în 24-48 de ore
• Curier România: 19 lei, livrare în 1-4 zile lucrătoare (orașele mari: 1-2 zile)
• Poșta Română: 14 lei, livrare în 8-10 zile lucrătoare

Un copil care citește va fi un adult care gândește

interviu cu Andreea Demirgian

Andreea Demirgian este autoare de cărţi pentru copii, traducătoare, realizatoare de emisiuni la Radio România Internaţional, deține un foarte urmărit blog - În joacă - și, de câteva luni, susține în fiecare sâmbătă un inedit Atelier de citit și făurit povești. Este și o veche prietenă a editurii noastre și ne-am bucurat să stăm puțin de vorbă.

 

 

Cartea Copiilor: Dragă Ada, cum ți-a venit ideea Atelierului ?

 

Andreea Demirgian: Toamna trecută, o prietenă m-a întrebat ce mai citește Irina, fetița mea azi în vârstă de 8 ani. Mi-a povestit despre alți copii care deja citeau Jules Verne, Legendele Olimpului și Fram, ursul polar, la aceeași vârstă. Răspunsul meu a fost sec: „Irina nu citește nimic.” Adevărul e că Irina mă tot întreba de ce să citească. „De ce să citesc dacă am văzut filmul? De ce nu-mi citești tu? Și ce dacă știu să citesc eu singură? Și ce dacă sunt mare?”

 

De ziua ei, niște prieteni de familie ne-au adus o variantă pop-up a cărții lui Saint-Exupery, Micul prinț. Dan i-a spus Irinei că îi lasă cartea împrumut să o citească dacă vrea, dar înțelegerea era să o citească singură și apoi să-i răspundă la câteva întrebări despre poveste. Irina ar fi avut două săptămâni la dispoziție pentru a termina cartea, destul de groasă și cu pagini suficient de multe să o facă să nu vrea să o parcurgă sau să se mâțâie să i-o citesc eu. Dar pentru că între copertele acelei cărți se mișcau diverse imagini, a acceptat provocarea lui Dan.

 

Am citit împreună Micul Prinț, eu o pagină, ea o pagină, și asta i-a ușurat și mai tare treaba. I-a plăcut să citim împreună și să descoperim desenele mișcătoare, a avut ocazia să învețe cuvinte noi pe care a trebuit să le caute în dicționar și să mă întrebe acolo unde nu înțelesese ceva. A răspuns apoi bucuroasă la întrebările Mălinei și s-a bucurat când i s-a dat voie să arate cartea și celor de la școală.

 

Cartea aceea devenise mai mult decât o poveste, fie ea și minunată, dar poate un pic prea adâncă pentru un copil de 8 ani. Devenise un prilej de discuție și de timp petrecut cu mama, prilej de descoperire și de pus alte întrebări, noi, nemaipuse până acum. Copiii adoră să pună întrebări și se bucură când le cade în „gheare” câte un adult dispus să lumineze câteva „de ce?”-uri. Mi-am dat seama că dacă introduc un element de joacă în această activitate solicitantă, care este cititul pentru cei care abia au învățat să silabisească textele din manuale, e posibil ca acesta să devină interesant. Aveam experiența lecturilor publice de la lansările cărților scrise sau traduse de mine și știam că pot face lucruri grozave, dar cu un număr mic de copii, care să vrea să fie acolo. Să le placă poveștile, să îi intereseze cititul, să aibă cu ei deja un mic bagaj din care, la rândul meu, să pot extrage informații din care să toarcem povești noi.

 

Până la urmă cred că secretul este interactivitatea. E suficient să le dai copiilor ocazia să întâlnească anumite cărți ca să-și formeze un obicei din a citi, să-i duci într-o librărie, să vadă cărțile, să le atingă, să le deschidă. Cărțile sunt ferestre magice, sunt o metodă fantastică de a călători în timp și de a trăi aventuri cu ajutorul imaginației, sunt făcute din cuvinte pe care le poți aranja cum vrei tu, ca pe niște piese de lego, dar ca să le poți stăpâni și ca să te poți juca frumos cu aceste piese de lego, cuvintele, trebuie mai întâi să le îmblânzești, să le cunoști, să te obișnuiești tu cu ele și ele cu tine, le-am zis. Apoi se vor întâmpla lucruri minunate. Și asta li s-a părut interesant.

 

Care sunt cele mai puternice impresii în urma acestui atelier, acum, după câteva luni de existență?

 

Mintea copiilor este minunată. Este un privilegiu pentru mine ca adult să stau să-i ascult povestind cu atâta naturalețe despre zâne și eroi, despre armate alcătuite din 3000 de maimuțe zburătoare, despre planete îndepărtate și ținuturi cu vulcani ce erup la fiecare cinci secunde și despre ceruri care sunt de fapt ape și ape care sunt de fapt ceruri întoarse și despre… Dar mai mult nu vă spun.

 

De ce să aducem copiii la un atelier de povești?

 

Un copil care descoperă plăcerea lecturii și începe să citească de mic cărți potrivite vârstei lui, pe cât posibil nelegate de desene animate sau emisiuni de televiziune, va avea mereu alternativa acestui refugiu din fața unui ecran cu telecomandă. Un copil care iubește cărțile, atunci când citește învață să stea pe loc, o deprindere din ce în ce mai rară în ziua de azi. Un copil care spune povești poate să descarce din minte tot ce-l apasă și nu poate spune decât dacă pune vorbele în gura unui personaj. Un copil care citește va fi un adult care gândește.

 

Ce părere au părinții despre atelier?

 

Atelierele mele se desfășoară în librăria Humanitas Kretzulescu, la etaj. Nu prea am timp să discut cu părinții, de cele mai multe ori ne salutăm și apoi ei se duc pe terasă, unde se bucură de o cafea și o conversație cu prietenii cu care au venit la atelier, sau răsfoiesc cărțile din librărie. Noi suntem ocupați să țesem povești, să citim ce au scris copiii sau ce am mai găsit pus la îndemână pe rafturile joase de la etaj. Dar faptul că am copii care au venit la toate atelierele, de la început până în prezent, îmi spune două lucruri: că ei, copiii, se simt bine, că le place să vină și să se joace de-a poveștile cu mine, iar părinții au înțeles asta și de aceea îi aduc în continuare. Am avut recent ocazia să merg la Iași, unde am lucrat cu câte 10 copii timp de trei ore și la finalul zilei părinții m-au întrebat când e următorul atelier. Din păcate, Iașiul este foarte, foarte departe, mai ales când îți lași acasă doi copii.

 

Unde vrei să ajungi cu aceste ateliere?

 

E o întrebare bună. Am ajuns deja unde voiam. Irina mea citește acum de plăcere cărți fără poze și vine și îmi spune ea mie ce a mai citit. Nu mă opresc însă pentru că sunt și alți copii care au nevoie de un adult pe care să-l prindă în ghearele minții și să-l stoarcă de răspunsuri. Unde îmi propun să ajung acum… În cât mai multe locuri. În mai voi fi la Viena, unde sper să găsesc suficienți copii vorbitori de limba română pentru un atelier. În iunie s-ar putea să ajung la Londra. În iulie și august mi-am propus să ajung la Brașov și la Constanța, poate, cine știe, la Timișoara. Sunt așteptată la Costești, în Rm. Vâlcea… Agenda lui Tanti Povestitoarea e destul de încărcată.

 

De ce fel de sprijin ai nevoie?

 

Nu am nevoie decât de cel puțin 5-6 copii, de un loc curat, luminos și de iarbă sau de câteva perne pe jos. A, și niște bilete de tren gratuite către alte orașe din ţară ar fi grozave. Sau bonuri de benzină. Sau bilete de avion.

 

De unde iei poveștile?

 

Din cărți. De pe stradă. Din viața de zi cu zi. De la oamenii pe care-i întâlnesc și care abia așteaptă să-mi spună povești. De la copii. Din auzite. Povești sunt peste tot, trebuie doar să vrei să le vezi și pentru asta trebuie să ai mereu cu tine „ochelarii de imaginație”.

 

Ce învață copiii prin acest Atelier?

 

Să fie curioși. Să caute singuri răspunsuri la întrebări. Să gândească magic. Să stea pe loc. Să se joace de-a cuvintele și cu cuvintele. Să facă legături neașteptate între întâmplări și obiecte. Să nu-i mai apese timpul. Să spună ce au de spus. Să scrie povești.

 

Cum este privit storytelling-ul în România?

 

Toți cei care au avut ocazia să participe la un atelier s-au întors cel puțin o dată. Au fost doar două fetițe, de 9 și 10 ani, care au participat la un singur atelier. Dar ele deja citeau romane de dragoste și când le-am întrebat ce vor mai citi la 16 ani dacă acum citesc romane de dragoste, mi-au răspuns că vor citi reviste de modă. Semn că revistele de modă pot sta liniștite, vor avea cititori și peste 6-7 ani. Nu pot face comparația cu „afară” pentru că n-am avut ocazia să văd ce se întâmplă în acest domeniu afară. Dar asta se va remedia în curând.

 

Ce ar trebui să urmărim ca părinți pentru a fi și noi povestitori buni?

 

Orice părinte este un povestitor bun. Copiii te forțează să le spui povești. Totul începe când inventezi avioane ce trebuie să intre în hangar ca să deschidă gura și să-și mănânce mazărea pasată. E suficient să investim un pic de timp, răbdare și disponibilitate în a răspunde la întrebări și a le asculta curiozitățile. Nu e ușor, uneori îți mai ajunge cuțitul la os, poate e târziu și ești în trafic și copilul vrea să știe din ce e făcut praful și de unde vine și din ce-s făcute unghiile și de ce cresc și tu de fapt te gândești că e prea costisitor să intri în mașina din fața ta ca să se miște că e verde deja de cinci secunde. Sau poate e seară și nu vrei decât să se culce și atunci e mai simplu să-i spui: hai, că și Soarele s-a dus la culcare în palatele sale, hai, taci cu tata, că te aude îngerașul cum plângi, șșșșșș, că-l trezim pe șoricel. Și uite-așa, fără să ne dăm seama, spunem mai multe povești decât ținem minte.

 

 

 

Comentarii: 2.

Cartea Copiilor17 mai 2013, ora: 15:29
Vă recomandăm să luați legătura cu Ada Demirgian prin blogul dânsei, www.injoaca.ro. Suntem siguri ca vă va răspunde la orice întrebare legată de atelierele cu copii. Vă mulțumim!
MihaelaT17 mai 2013, ora: 13:18
Foarte frumoasa ideea, frumos interviu!! Ma intreb daca d-na Demirgian e interesata sa ajunga si in orase mai mici, ca ar fi interesant un astfel de atelier, as fi prima pe lista!

Trimiteți un comentariu și puteți câștiga o carte!

Cele mai interesante și originale comentarii le premiem cu o carte la alegere, expediată gratuit de editură.
 

 

Nume*
E-mail* (nu va fi publicat)
Country
Mă abonez și la newsletter
Vă rugăm să manifestați întotdeauna respect faţă de autorii articolelor și față de ceilalţi cititori care au trimis comentarii. Limbajul folosit trebuie să fie corect şi civilizat. Ne rezervăm dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe. Vă mulțumim!

BLOG: ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA

Ziua în care s-a întors Somnul
Din lumea lui, de dincolo de Carul Mare, Somnul se va întoarce la noi! Vă spun un secret:
l-am zărit pentru o clipă. E vesel și proaspăt, cu haine noi, croite minunat de ilustratoarea Ágnes Keszeg, și abia așteaptă să vă poarte copiii din […] Mai mult…
Povestea cărții „De ce plângem”
Îmi doresc ca mica mea carte să fie un sprijin pentru părinți în încercările vieții de zi cu zi. Tocmai de aceea am compus textul ca reproducere a unei posibile discuții părinte-copil. Am inclus cele mai frecvente întrebări ale copiilor: Ce […] Mai mult…
Temă pentru acasă
Cât de plictisitoare, cât de monotonă, cât de formală poate fi şcoala? Răspunsul este: Aproape oricât. Iar „aproape” se datorează mai mult recreaţiilor decât orelor… Dar… Omul sfinţeşte locul! Cum se simte copilul la şcoală depinde […] Mai mult…
Copyright © 2007–2017 Editura Cartea Copiilor