Editura Cartea Copiilor - CATALOG: Fabule, Antologie ilustrată de Livia Coloji

Cartea cadou se oferă pentru orice comandă, indiferent de valoare. În această perioadă cartea cadou este Autobuzul magic. În stupul de albine. EXPEDIERE GRATUITĂ PRIN CURIER în toată România pentru comenzile de minimum 140 de lei.
Taxe de expediere pentru comenzile din România mai mici de 140 de lei:
• Curier București: 12 lei, livrare în 24-48 de ore
• Curier România: 19 lei, livrare în 1-4 zile lucrătoare (orașele mari: 1-2 zile)
• Poșta Română: 14 lei, livrare în 8-10 zile lucrătoare

Fabule

Antologie ilustrată de Livia Coloji

Fabule - coperta
Imagini din carte:
1234567
25 lei
Grupa de vârstă: 3–10 ani
20 × 26 cm/ carte cu coperta plastifiată/ 48 pag.
ISBN: 978-606-85440-3-8

Antologie de fabule clasice românești:

Gheorghe Asachi, Anton Pann,
Grigore Alexandrescu, Alecu Donici, George Topîrceanu

 

 

Copile drag,

 

Cartea ce o ții în față nu-i o carte oarecare. E o carte isteață, ce te-nvață despre viață. În ea vei întâlni fel de fel de animale — și e tare de mirare că toate sunt vorbitoare! Iar, ca orice animal, toate-au un nărav măcar. Lăcomia și hoția, lenea și fățărnicia, răutatea, fudulia, minciuna și vorbăria, îngâmfarea, viclenia, peste toate și prostia! — trăsături dobitocești pe care le întâlnești, din păcate, nu doar în carte, nici doar în poiană ori în savană, ci le vezi încununate, ba chiar țanțoș purtate ca niște pietre de mare preț de oricare nătăfleț.

 

Însă tu să iei aminte, ca un copilaș cuminte, să citești și să primești, să crești, să te înțelepțești, nu cumva să te trezești peste câțiva ani, așa, că te vei asemăna ba cu leul la vânat, ba cu musca la arat, ba cu corbul înșelat, ba cu boul deputat. Tu să fii un împărat: nobil, curajos și darnic, drept, prietenos și harnic, înțelept și bucuros și la suflet luminos. Căci în lumea asta mare, de la lună pân' la soare, nu-i nimica mai de preț ca un copilaș isteț. Și nimic mai scump pe lume ca un dram de-nțelepciune!

 

Hai, acum te du, copile, într-a cărții noastre file, fă dreptate între toate animalele din carte, căutând cine-a greșit și cine-a fost păcălit. Eu atât o să-ți mai spun: fii tu eroul cel bun!

 

Fabule

 

LIVIA COLOJI a absolvit Facultatea de Arte Plastice a Universității de Vest din Timișoara și a lucrat timp de câțiva ani ca grafician la un important studio de design din același oraș. Din 2006, este ilustrator liber profesionist, iar ilustrația de carte pentru copii a devenit domeniul preferat de activitate. Colaborează cu numeroase edituri din țară și din străinătate, participă la cele mai importante expoziții de ilustrație și târguri de profil și susține periodic prezentări și ateliere pentru cei interesați de acest domeniu.

 

Cu fabulele, Livia Coloji s-a întâlnit pentru prima dată, cum e și firesc, în copilărie. De atunci, s-au mai revăzut de câteva ori, însă abia acum a avut ocazia să le și deseneze. A făcut-o combinând într-o manieră proprie stilul geometric și decorativ al anilor '60 cu arta naivă populară. Le-a desenat cu mult drag pentru că Livia crede în puterea lor moralizatoare, mereu actuală, și-n frumusețea și simplitatea poveștilor. Informații despre cărțile Liviei Coloji și despre proiectele sale pot fi găsite pe www.illustration.ro.

 

 

Comentarii: 6.

Ionescu Alice4 iunie 2015, ora: 15:28
Superbe ilustratiile realizate de Livia Coloji din cartea Fabule.
Lidia27 iunie 2014, ora: 18:26
Fabulele ii ajuta nu numai pe copii, ci si pe noi, cei mari, sa ne descoperim defectele si sa luam atitudine fata de ele. Doar asa vom putea creste frumos si ii vom putea invata si pe cei mici, prin exemplul personal, intelepciunea, rabdarea altruismul, etc.
Veronica D.19 mai 2014, ora: 15:00
De cand v-am descoperit, va citim cu nerabdare si cu mare interes! Ne plac foarte mult cartile dvs., le gasim deosebit de utile si, incet-incet, le vom citi pe toate. Ne facem timp - doar carti sa avem :) Poeziile ne aduc aminte de copilarie, povestile cu animale sunt fascinante, iar fabulele ne invata despre viata, cu cate-o povata de fiecare data. Va multumim ca existati si ca ati creat carti asa de minunate pentru copilasii nostri! Anastasia (4 ani) si mami.
alina B.8 mai 2014, ora: 13:51
Ne plac toate cartile editurii dumneavoastra. Si ne-am propus sa le luam incetul cu incetul pe toate. Multumim!
Zâna28 aprilie 2014, ora: 19:27
Magia literaturii pentru copii te prinde din nou atunci când devii părinte, așadar, redevenind cititor de cărți pentru cei mici, mă bucur nespus să cumpăr volume atât de ingrijite ca cele ale editurii dumneavoastră. Continuați să fiți un cufăr fermecat cu semințe colorate pe care să le sadim cu drag în sufletele copiilor noștri. Mulțumim.
Nita Mihaela-Elena26 martie 2014, ora: 20:49
Ne plac foarte mult cartile publicate de dvs. Din fericire ne-am achizitionat Stejarul pitic, Povesti cu printese, Basmele padurii, cartile pt perioada craciunului, etc. Nu avem de spus decat lucruri frumoase! ilustratii fantastice, text frumos imbracat, excelent material de studiu pentru copilasii nostri, care se simt prinsi in povestile magnifice... Ne dorim sa citim din ce in ce mai mult! Alexandra si Mami.

Trimiteți un comentariu și puteți câștiga o carte!

Cele mai interesante și originale comentarii le premiem cu o carte la alegere, expediată gratuit de editură.
 

 

Nume*
E-mail* (nu va fi publicat)
Country
Mă abonez și la newsletter
Vă rugăm să manifestați întotdeauna respect faţă de autorii articolelor și față de ceilalţi cititori care au trimis comentarii. Limbajul folosit trebuie să fie corect şi civilizat. Ne rezervăm dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe. Vă mulțumim!
Copyright © 2007–2017 Editura Cartea Copiilor