Prima pagină > Catalog > Moș Crăciun, de Mauri Kunnas
REDUCERE
Pentru comenzile din România de minim 70 de lei taxele poștale (7 lei) sunt suportate de editură.

Moș Crăciun

Autor și ilustrator: Mauri Kunnas

trimite unui prieten trimite unui prieten

E-mailul prietenului
Numele tău
E-mailul tău
Mesaj
TRIMITE

Mos Craciun, de Mauri Kunnas

Imagini din carte: 1 2 3

 

 

"Moș Crăciun" a lui Mauri Kunnas nu este o altă carte din lungul șir al celor despre simpaticul bătrânel, ci autentica lui poveste. Autorul, originar chiar din Finlanda, îl descrie pe Moș Crăciun așa cum nimeni nu l-a mai descris niciodată. Are pantalonii peticiți de soția lui, pentru că adesea și-i agață în atelierul de jucării, pretinde că este pasionat de pescuit, dar de fapt pleacă fără undiță și trage un pui de somn în barcă, iar înainte să plece cu darurile către copii, își dă cu o cremă antireumatică foarte puternică, pentru a rezista o noapte întreagă în frig.

 

33 lei

 

 

 

Grupa de vârstă: 3-11 ani

ISBN: 978-973-88905-2-7

23,5x30 cm, carte ilustrată cu

coperți cartonate, 52 pag.

 

Moș Crăciun locuiește alături de familiile de spiriduși într-un sat cu căsuțe roșii, la poalele muntelui Korvatunturi din Laponia finlandeză. Nu există nici un drum spre acest sătuc misterios, așa că scrisorile copiilor sunt aduse cu un avion special al poștei.

 

Spiridușii au o poveste interesantă, se spune că ar fi vechi spirite ocrotitoare ale caselor și ale pădurilor, retrase, cu timpul, din orașele mari și stabilite în satul moșului. Hărnicia lor poate fi egalată doar de buna dispoziție de care dau dovadă în fiecare zi. După ce mănâncă de dimineață orezul cu lapte pregătit de nevasta lui Moș Crăciun, muncesc cât e ziua de lungă în atelierele de tâmplărie, vopsitorie, croitorie, mecanică sau ceramică.

Mos Craciun citeste Cartea copiilor cuminti

 

Naturalețea și simplitatea sunt elementele ce domină cartea. Deși sunt investiți de tradiție cu puteri magice și cu o doză de solemnitate, Mauri Kunnas prezintă un Moș Crăciun și o mulțime de spiriduși absolut firești, ce impresionează prin însăși simplitatea lor: au copii care merg la școala din sat, muncesc cu dăruire, iar seara se joacă sau citesc o carte, fac saună după ce se întorc frânți de oboseală de la împărțirea darurilor și merg la biserică în dimineața de Crăciun.

 

Ilustrațiile au o deosebită valoare, pentru că ele contribuie decisiv la magia cărții. Un val de culori și voie bună se revarsă pagină cu pagină. Elementul prin care Mauri Kunnas a excelat este arta detaliului. Fiecare imagine este plină de viață, de nasuri roșii de spiriduși, de animale nordice și de tot felul de obiecte din universul moșului, încât, deși ai răsfoit cartea de nenumărate ori, mereu vei descoperi un detaliu nou care să te facă să zâmbești.

 

Dacă ai citit "Moș Crăciun", scrie un comentariu și poți câștiga o altă carte!

 

Laura Dinu, Ploiesti:

Am cumparat cartea de curand si mi-a placut atat de mult, incat n-am putut astepta pana la Craciun (planuiam sa i-o aduca Mosul) ca sa i-o arat fetitei mele. Mos Craciun si spridusii sunt extrem de amuzanti, fac lucruri la care nici nu te astepti, iar ilustratiile sunt fascinante. Din punctul meu de vedere, aceasta este prima carte, din cate cunosc despre Mos Craciun, care reuseste sa treaca dincolo de clisee si sa le vorbeasca copiilor despre cine este el cu adevarat.