Editura Cartea Copiilor - BLOG: Copiii au nevoie să fie oglindiți emoțional

În această perioadă cartea cadou este Uite ce-a ieșit din ou. Oferta NU se cumulează cu alte beneficii (coduri de reducere, vouchere etc.). Oferta NU se cumulează cu alte beneficii (coduri de reducere, vouchere etc.).


EXPEDIERE GRATUITĂ PRIN CURIER în toată România pentru comenzile de minimum 140 de lei.
Taxe de expediere pentru comenzile din România mai mici de 140 de lei:
• Curier București: 12 lei, livrare în 24-48 de ore
• Curier România: 19 lei, livrare în 1-5 zile lucrătoare
• Poșta Română: 14 lei, livrare în 8-15 zile lucrătoare


Copiii au nevoie să fie oglindiți emoțional

de Andreea Răduță, psiholog și psihoterapeut

Adeseori părinții moderni sunt preocupați intens numai de performanțele intelectuale ale copiilor lor. De la vârste tot mai mici, copiilor li se cere să învețe limbi străine, să știe să utilizeze calculatorul sau chiar să citească. Din păcate însă, copiii nu sunt suficient educați și pe plan emoțional. Pentru a se dezvolta armonios, ei au nevoie să fie ascultați și înțeleși și atunci când trec prin diverse stări emoționale care îi pot devasta precum un uragan. Întotdeauna este benefic și terapeutic pentru copii să vorbim cu ei atunci când simt teamă, furie sau tristețe, deoarece „pulsiunile activate se calmează datorită întâlnirii cu cineva care ascultă” (Françoise Dolto). Este bine să le transmitem cât mai des cu putință mesaje de genul „sentimentele tale sunt importante pentru mine și îmi voi face timp să le ascult”.

 

Să nu fugim de emoțiile copiilor noștri

Oglindirea emoțiilor presupune în primul rând înțelegerea acestora de către părinte. Pentru aceasta părintele va încerca să se pună cât mai bine în pielea celui mic, utilizînd empatia. Apoi părintele are misiunea delicată de a-l liniști pe copil, explicându-i cum se numește emoția pe care cel mic o simte (de exemplu: „Cred că ești supărat pe mine pentru că am întârziat să te iau de la grădiniță. Așa este?”). Copilul va fi invitat să se descarce emoțional și va fi ascultat fără să fie învinovățit pentru ceea ce simte. („Vrei să-mi spui mai mult despre ce ai simțit?”). Emoțiile nu trebuie judecate, întrucat ele nu sunt bune sau rele, ci trebuie luate ca atare și acceptate. Părintele își va exprima compasiunea și iubirea față de copil și-l va mângâia sau îmbrățișa pentru a-l ajuta să se simtă mai bine. („Îmi pare rău că te-ai speriat și ai crezut că nu mai vin să te iau de la grădiniță. Te iubesc mult.”). Apoi îl va reasigura emoțional („O să încerc să nu mai întârzii sau să anunț dacă vreodată se va mai întampla. Vreau să am grijă de tine cât mai bine și-mi doresc să fii fericit.”).

 

De ce fac copiii crize de furie?

Educația emoționala a copiilor poate fi consolidată și cu ajutorul unor cărti de psihologie infantilă ilustrate sugestiv și pe înțelesul copiilor, cum ar fi cele de Catherine Dolto, (medic și scriitoare, fiica binecunoscutei pediatre Françoise Dolto). În română au apărut: „De ce fac copiii crize de furie?”, „Cum să ne învingem teama?”, „De ce spun copiii nu” și „Așteptând un frățior sau o surioară”. Personal am utilizat aceste cărți în cabinet, în lucrul cu copiii, dar și cu părinții acestora.

 

În cazul unui băiețel de 7 ani care era furios și avea și probleme de adaptare în clasa I am ales să-i citesc „De ce fac copiii crize de furie?”. Ne-am uitat împreună la ilustrații și le-am discutat. Băiețelul din carte, atunci când se supăra foarte tare se simțea „puternic ca o gorila furioasă”. Apoi încerca să alunge gorila, dar nu reușea întotdeauna. Gorila pleca mai repede dacă oamenii mari înțelegeau de ce e așa de furios. În final, după ce era oglindit emoțional de către adulți, copilul se liniștea și se simțea „puternic ca o gorilă uriașă și bună”. Băiețelul din terapie s-a regăsit în băiețelul din carte. A realizat și un desen prin care și-a exprimat furia, în care apărea un personaj negativ cu un bici în mână care le facea rău copiilor, numit de băiețel „Păpușa ucigașă”.

 

Când părinții au venit la ora de consiliere parentala, le-am arătat și lor cartea „De ce fac copiii crize de furie?” și desenul realizat de copilul lor. Tatăl copilului a realizat imediat: „Eu sunt păpușa ucigașă cu biciul în mână din desen. Eu sunt cel care-i fac rău fiului meu. Eu l-am bătut și l-am certat des când m-am înfuriat. Acum înțeleg de ce este atât de furios și, deși este atât de mic, are probleme în relația cu ceilalți”.

 

Ulterior demersul terapeutic s-a axat pe exprimarea iubirii și a compasiunii tatălui față de fiul său. Tatăl își iubea fiul, dar nu știa cum să-și arate sentimentele într-o manieră potrivită. Am ales să lucrez simbolic mai departe și m-am bazat în acest caz pe povestea lui „Colț Alb” de Jack London. Aidoma lui Colț Alb, tratat atât de rău de oameni, sălbăticit, însingurat și neîncrezător, băiețelul de șapte ani adus la terapie se sălbăticise și nu reușea să aibă relații armonioase cu oamenii din jurul său. Colț Alb a învățat din nou să iubească atunci când noul său stăpan i-a arătat iubire, nu l-a pedepsit nici măcar atunci când i-a sfâșiat mâna, ba chiar s-a jucat cu el. Tatăl băiatului a înțeles că numai iubirea și construirea unei relații de prietenie și încredere cu fiul său îl vor ajuta pe acesta. În timp, ca și Colț Alb, băiețelul a fost îmblânzit. Pe măsură ce s-a simțit acceptat, înțeles și iubit de tatăl său, comportamentele agresive de la școală și de acasă s-au redus simțitor. Tatăl acestui copil a avut la rândul său o copilărie grea, tristă, nu a fost înțeles și oglindit emoțional de către părinții săi. S-a simțit adeseori furios deoarece a fost nedreptățit și a continuat să se înfurie ușor și atunci când a devenit tătic. Adeseori anumite pattern-uri emoționale negative se transmit trans-generațional.

 

Și părinții au nevoie să-și înțeleagă propriile emoții

Adulții ale căror emoții nu au fost conținute și oglindite când au fost mici poartă încă în sufletele lor aceste răni vechi. Copilul interior din ei poate continua să sufere, să fie speriat sau furios și le este greu să-l linistească atunci când trec prin situații de viață mai delicate. Ei îi pot spune copilului interior din ei înșiși acele cuvinte magice pe care poate nu le-au auzit niciodată: „Știu că te simți speriat și singur. Îți vine s-o iei la fugă sau să te ascunzi undeva. Îmi pare rău că-ți este greu. Sunt alături de tine. Te poți baza pe mine. Te iubesc și voi avea grijă de tine, orice ți s-ar întâmpla”. Astfel se poate produce o vindecare a suferinței emoționale din trecut.

 

Pentru a fi părinți suficient de buni și a fi capabili să-și conțină și să-și oglindească adecvat copiii, adulții au nevoie să aibă o relație bună cu ei înșiși în primul rând, plină de iubire și compasiune, mai ales atunci când experimentează emoții puternice și mai greu de gestionat. Apoi vor putea să-și ajute și copiii să-și exprime la rândul lor emoțiile, să și le înțeleagă, să le accepte și astfel să le umanizeze.

 

Copiii care au un bun contact cu viața lor emoționala au mult mai multe șanse să devină adulți stabili, puternici și adaptabili, spre deosebire de copiii ale căror emoții sunt respinse, criticate sau blamate de părinți. Cred că Antoine de Saint Exupery a exprimat un adevăr universal privind raportul dintre emoțional și rațional surprins în acest citat foarte frumos din „Micul Prinț”: „Limpede nu vezi decît cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor”.

 

Andreea Răduță, psiholog și psihoterapeut

www.epsihoterapie.ro

 

 

 

Comentarii: 1.

Alexandra19 martie 2014, ora: 01:29
imi aduc aminte ca, atunci cand eram copil, incercam sa le explic parintilor mei exact acest lucru, incercam sa le spun ca am nevoie de aprobare si de intelegere si nu de critica referitoare la tot ceea ce gandesc sau simt. Din nefericire, nu au inteles nici cand, pe la vreo 12-13 ani, le-am adus o carte de psihologie care explica pe indelete exact ce ma chinuiam eu sa le transmit. Acum sunt eu in postura de parinte iar parintii mei nu inteleg de ce nu simt nevoia sa imi critic copilul mai mult. Unele cercuri vicioase nu se inchid niciodata. Eu una incerc sa nu ma incadrez in aceasta categorie :)

Trimiteți un comentariu și puteți câștiga o carte!

Cele mai interesante și originale comentarii le premiem cu o carte la alegere, expediată gratuit de editură.
 

 

Nume*
E-mail* (nu va fi publicat)
Country
Mă abonez și la newsletter
Vă rugăm să manifestați întotdeauna respect faţă de autorii articolelor și față de ceilalţi cititori care au trimis comentarii. Limbajul folosit trebuie să fie corect şi civilizat. Ne rezervăm dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe. Vă mulțumim!

BLOG: ALTE ARTICOLE CARE TE-AR PUTEA INTERESA

Ziua în care s-a întors Somnul
Din lumea lui, de dincolo de Carul Mare, Somnul se va întoarce la noi! Vă spun un secret:
l-am zărit pentru o clipă. E vesel și proaspăt, cu haine noi, croite minunat de ilustratoarea Ágnes Keszeg, și abia așteaptă să vă poarte copiii din […] Mai mult…
Povestea cărții „De ce plângem”
Îmi doresc ca mica mea carte să fie un sprijin pentru părinți în încercările vieții de zi cu zi. Tocmai de aceea am compus textul ca reproducere a unei posibile discuții părinte-copil. Am inclus cele mai frecvente întrebări ale copiilor: Ce […] Mai mult…
Temă pentru acasă
Cât de plictisitoare, cât de monotonă, cât de formală poate fi şcoala? Răspunsul este: Aproape oricât. Iar „aproape” se datorează mai mult recreaţiilor decât orelor… Dar… Omul sfinţeşte locul! Cum se simte copilul la şcoală depinde […] Mai mult…
Copyright © 2007–2017 Editura Cartea Copiilor