Editura Cartea Copiilor - CATALOG: Cadourile lui Aston, de Lotta Geffenblad

În această perioadă cartea cadou este Tropote fermecate. Povești cu cai fantastici. Oferta NU se cumulează cu alte beneficii (coduri de reducere, vouchere etc.). Oferta NU se cumulează cu alte beneficii (coduri de reducere, vouchere etc.).


EXPEDIERE GRATUITĂ PRIN CURIER în toată România pentru comenzile de minimum 140 de lei.
Taxe de expediere pentru comenzile din România mai mici de 140 de lei:
• Curier București: 12 lei, livrare în 24-48 de ore
• Curier România: 19 lei, livrare în 1-5 zile lucrătoare
• Poșta Română: 14 lei, livrare în 8-15 zile lucrătoare




Cadourile lui Aston

de Lotta Geffenblad

Cadourile lui Aston - coperta
Imagini din carte:
12345
29 lei
Grupa de vârstă: 3–12 ani
20 × 26 cm/ carte cu coperta cartonată/ 28 pag.
ISBN: 978-606-8544-37-3/ An apariție: 2017

Oare ce mai face Aston? Sigur a mai crescut puțin de la povestea cu pietrele. Nu mai aduce acasă toți bolovanii care stau singuri afară, în frig, și toate bețele rătăcite prin iarbă pentru că i-a venit o idee și mai interesantă. Aston face cadouri. Multe.
Cui nu-i plac cadourile?

 

Vine ziua lui Aston, iar el, în loc să se pregătească cu liste nesfârșite de "vreau și aia, și cealaltă", nu face decât să le ofere celor din jur mai mult decât ar putea ei să... ducă. O poveste despre o inimă mică, dar plină de dragoste, o călătorie într-o copilărie lipsită de griji în care cele mai frumoase daruri nu se găsesc la nici un magazin.

 

Tata pune o oală pe masă. Paste cu pește.
— Nu cumva ai văzut pe undeva sarea, Aston? întreabă tata.

Aston îi întinde un pachet foșnitor. Din pachet se ivește o solniță.
Ce cadou potrivit!

După masă, tata vrea să spele vasele. Dar unde au dispărut detergentul și peria? Tata își răsucește gânditor mustața.
Aston scoate din nou câteva pachete misterioase.
— Mulțumesc frumos, Aston! spune tata. Exact ce-aveam nevoie.

 

(Traducere: Gabriella Eftimie)

 

Cadourile lui Aston

 

Prin poezia textului și magia ilustrațiilor, inspirate din arta tradițională japoneză de impri-mare cu blocuri de lemn, cărțile cu Aston ale autoarei suedeze Lotta Geffenblad (n. 1962) ne povestesc cu umor și duioșie despre cum ar trebui să fie copilăria: liberă, nestingherită și plină de dragoste.

 

„Este o mare bucurie să spui povești! Orice se poate întâmpla într-o carte ilustrată. Te poți folosi de culori, de forme, de intrigă sau de sentimente pentru a te juca într-un mod captivant, în deplină libertate. Este minunat să fii cel care deschide altora poarta către minunata lume a cărților ilustrate, fie citind povești copiilor, fie ca autor de cărți.” (Lotta Geffenblad)

 

Vă recomandăm un articol de pe blogul nostru:

Empatia redată prin intermediul poveștilor,
articol de Mihaela Chereji, psiholog și traducător

 

 

Comentarii: 4.

Andreea11 iulie 2019, ora: 23:45
Avem ambele cărți. Băiețelul meu este fascinat de ele.
Zoe20 mai 2019, ora: 15:00
CADOURILE LUI ASTON de Lotta Geffenblad - este o poveste pentru parinti si pentru copii despre INOCENTA si BLANDETE. Sunt sigura ca macar o data in viata i-ati cumparat copilului un cadou pentru care v-ati straduit si v-ati facut sperante ca va fii super incantat si el a fost super interesat doar de...ambalaj! Cam despre asta e povestea lui Aston! Totul incepe de ziua lui cand ploua. El primeste o bicicleta, o casca si un zmeu. Din pacate toate inutile intr-o zi ploioasa insa cand tata strange ambalajele Aston mai descopera un cadou: scandurica pe care a fost infasurat zmeul ca sa nu se rupa. Si astfel scandurica devine jucaria principala a zilei. O transforma in pod pentru traversare, balansoar , derdelus pentru jucarii sau chiar trambulina. In prima zi calduroasa Aston iese cu familia la pcnic si inalta zmeul. Din pacate acesta se prinde in crengile unui copac si se strica. Bineinteles ca Aston salveaza tristetea tatei (ca i s-a rupt zmeul) cu "scandurica pe care te poti baza intotdeauna". Va las sa cititi cartea ca sa vedeti cum salveaza Aston si Imaginatia lui ziua si sa va indragostiti de inocenta copiilor. Ilustratiile acestei carti m-au pus initial pe ganduri daca sa o cumpar sau nu (pentru ca nu-s chiar luminoase) insa datorita faptului ca nicio carte de la aceasta editura nu m-a dezamagit am zis sa o testez si bine am facut. Imaginile le vad acum simple si fabuloase tocmai pentru ca scot in evidenta atat de frumos povestea.
Zoe30 ianuarie 2019, ora: 16:27
Avem ambele carti ale cu Aston si suntem fascinati de cat de bine este scoasa in evidenta inocenta copiilor. In cazul acestei carti cum ii poate face fericiti o scandurica si un pic de imaginatie. Multumi Cartea Copiilor ca aduceti pentru noi aceste minunatii de carti.
Codruta7 septembrie 2018, ora: 23:22
De Aston te indragostesti, ochii lui mari, blandetea si firea de copil ti se lipesc de suflet. Cand am citit aceasta a doua carte cu Aston, fetita mea de 4 ani jumate a intrat in poveste de-a binelea, impacheta te miri ce, apoi si-a luat batul si il purta mereu cu ea, a tinut-o vreo doua saptamani. Am dus cartile si la scoala de le-am citit copiilor, au fost tristi ca sunt doar doua povesti cu Aston, li s-a lipit si lor de inima.

Trimiteți un comentariu și puteți câștiga o carte!

Cele mai interesante și originale comentarii le premiem cu o carte la alegere, expediată gratuit de editură.
 

 

Nume*
E-mail* (nu va fi publicat)
Country
Mă abonez și la newsletter
Vă rugăm să manifestați întotdeauna respect faţă de autorii articolelor și față de ceilalţi cititori care au trimis comentarii. Limbajul folosit trebuie să fie corect şi civilizat. Ne rezervăm dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe. Vă mulțumim!
Copyright © 2007–2019 Editura Cartea Copiilor