Editura Cartea Copiilor - CATALOG: Uite ce-a ieșit din ou, de Margaret Wise Brown

În această perioadă cartea cadou este Spune-mi o poveste. Oferta NU se cumulează cu alte beneficii (coduri de reducere, vouchere etc.). Oferta NU se cumulează cu alte beneficii (coduri de reducere, vouchere etc.).


EXPEDIERE GRATUITĂ PRIN CURIER în toată România pentru comenzile de minimum 140 de lei.
Taxe de expediere pentru comenzile din România mai mici de 140 de lei:
• Curier București: 12 lei, livrare în 24-48 de ore
• Curier România: 19 lei, livrare în 1-5 zile lucrătoare
• Poșta Română: 14 lei, livrare în 8-15 zile lucrătoare


Uite ce-a ieșit din ou

de Margaret Wise Brown

Uite ce-a ieșit din ou - coperta
Imagini din carte:
12345
29 lei
Grupa de vârstă: 2–8 ani
20 × 26 cm/ carte cu coperta cartonată/ 28 pag.
ISBN: 978-606-85440-4-5/ An apariție: 2014

A fost odată un iepuraș. Era singur, singurel.
Într-o zi, dădu peste un ou din care se auzea ceva mișcându-se. Ce putea fi? Poate un băiețel. Poate un alt iepuraș. Poate un elefant. Poate un șoricel. Cine-ar putea ști? Și cum ar putea el, un iepuraș atât de mic, să afle?

 

Când ești mic, lumea e plină de minunății care abia așteaptă să le descoperi! Dar cum o fi ca minunățiile să te descopere pe tine?

 

„Uite ce-a ieșit din ou” este o poveste despre cum să spargi coaja singurătății și să-ți găsești un prieten, foarte, foarte aproape de tine, care te aștepta, la rândul său, să parcurgi calea nebănuită de la inima ta către inima sa. Tu l-ai găsit pe prietenul tău?

 

Uite ce-a iesit din ou

 

Margaret Wise Brown (1910–1952) a fost o autoare americană cu o operă impresionantă – peste o sută de cărți pentru copii publicate în timpul vieții. Multe dintre titlurile sale sunt și azi în atenția editurilor și apar permanent noi traduceri în cele mai diverse limbi. A lucrat o vreme în new York, în domeniul editorial. Cu timpul, încurajată de cei din jur, a început să scrie propriile povești. Publicată în 1947, în același an cu Goodnight Moon, cea mai cunoscută carte a sa, „Uite ce-a ieșit din ou” (The Golden Egg Book) a devenit rapid un best-seller. „Ca să scrii bine pentru copii, trebuie să-ți placă lucrurile care le plac și lor”, spunea Margaret Wise Brown. „Copiii de azi nu mai vor să citească doar basme cu zâne, ci și povești despre ei și viața lor.” (www.margaretwisebrown.com)

 

 

Comentarii: 8.

Mamainprezent.ro2 aprilie 2018, ora: 18:58
" Cartea „Uite ce-a ieșit din ou”, a lui Margaret Wise Brown, e o poveste haioasă despre un iepuraș singuratic care găsește un ou. Încercând din răsputeri să spargă oul, iepurașul adoarme ostenit. Când, surpriză, o rățușcă reușește să spargă coaja și să iasă din ou. De data aceasta, rolurile se inversează și rățușca încearcă să îl trezească în fel și chip pe iepuraș. În cele din urmă cei doi se împrietenesc și din acel moment nu vor mai fi niciodată singuri. Poevstea este amuzantă, iar replicile scurte și mișcprile personajelor lasă loc părintelui să inventeze și mai multe onomatopee ca să facă lectura interesantă. Emma se prăpădește de râs cum îl imit vocal pe iepurașul care împinge oul cu lăbuța încercând să îl rostogolească. Propozițiile sunt scurte, astfel încât veți putea reține povestea și să o relatați apoi și în lipsa cărții, în drumurile cu mașina sau alte situații necesare
Cartea Copiilor14 decembrie 2017, ora: 00:56
„În spatele cuvintelor simple și ușor de înțeles de cei mici, se ascunde un mesaj emoționant despre prietenie și despre imaginație ! Așa cum iepurașul a descoperit ceea ce se afla în ou, așa copiii descoperă zilnic mistere ale universului din care fac parte. Și ce poate fi mai minunat decât atunci când descoperi un prieten, o persoană care să te scoată din „coaja singurătății”?" Sursa: http://suntpitic.ro/carti-recomandate-pentru-copii-intre-1-5-ani/
sayyad gabriela27 martie 2015, ora: 11:28
Perfecta ,pentru un cadou pe care doresc sa-l ofer unui copilas de doi anisori, Multumim frumos
Cristina18 martie 2015, ora: 16:13
Face parte din cartile pe care le va primi puiul meu de Iepuras... Cred ca e foarte potrivita, daca tot vine Iepurasul.... are ilustratii minunate... frumos colorata... coperti cartonate... Textul este potrivit si pentru copilasi mai mici... Nu are text foarte mult... e superba! Abia astept sa o citim impreuna.... Eu am citit-o deja, imediat ce am primit coletul....
Ioana Petru30 aprilie 2014, ora: 11:19
Foarte frumoasa cartea, fetita mea de 4 ani a fost foarte incantata de ea si acum este preferata noastra :) Am facut si o mica activitate pe langa ea: http://lumeanoastracolorata.blogspot.ro/2014/04/primul-nostru-sensory-bin-si-uite-ce.html
Ela Grigore12 aprilie 2014, ora: 01:07
Minunata si foarte inspirata modalitatea de prezentare a cartilor. Fiind carti pentru copii, ilustrate, este extrem de important pentru noi, parintii, sa ne dam seama ce fel de imagini contin, daca prezinta interes pentru cei mici, daca se pot face descrieri pe marginea lor. Felicitari!
cristina sipos11 aprilie 2014, ora: 21:18
Daca ne-am intoarce la lumea copilariei,am deveni mai buni,mai umani.Citind aceasta carte,putem gasi copilul din noi,motivandu-ne impreuna cu copilasii carora le-o citim.
Belle9 aprilie 2014, ora: 12:32
Foarte frumoasa ! Ideala pentru scumpul meu baiat de 2 ani si 10 luni. Multumesc !

Trimiteți un comentariu și puteți câștiga o carte!

Cele mai interesante și originale comentarii le premiem cu o carte la alegere, expediată gratuit de editură.
 

 

Nume*
E-mail* (nu va fi publicat)
Country
Mă abonez și la newsletter
Vă rugăm să manifestați întotdeauna respect faţă de autorii articolelor și față de ceilalţi cititori care au trimis comentarii. Limbajul folosit trebuie să fie corect şi civilizat. Ne rezervăm dreptul de a modifica sau respinge comentariile care nu întrunesc aceste cerinţe. Vă mulțumim!
Copyright © 2007–2018 Editura Cartea Copiilor